Relaţia cu mama poate influenţa apariţia depresiei la maturitate

1 2 jpg jpeg

Efectele pe care un tratament parental diferenţiat l-au avut asupra copiilor au fost destul de bine studiate, lucru valabil mult mai puţin în privinţa adulţilor, au afirmat autorii studiului, relatează Agerpres. Circa o mie de adulţi cu fraţi au participat la studiu, mamele lor având între 65 şi 75 de ani. Cercetătorii au analizat percepţia copiilor în privinţa unui tratament matern diferit între fraţi şi surori, îndeosebi în ceea ce priveşte favorizarea unuia sau altuia. Datele au fost asociate cu o evaluare a simptomelor depresive. Rezultatele au arătat că riscul unor manifestări depresive creşte la cele două extreme menţionate , o relaţie extrem de conflictuală cu mama sau de apropiere emoţională foarte puternică, două situaţii care implică şi autopercepţia unui oarecare favoritism (sau contrariul). A fost luat în considerare şi un alt element: dacă unul dintre fraţi se consideră copilul care şi-a dezamăgit cel mai mult mama. Autorii studiului apreciază că intervin, mai degrabă decât echitatea ca atare, procesele de comparare între fraţi şi surori şi tensiunile asociate. Depresia depinde de mulţi factori şi se pare că, în anumite împrejurări, relaţia mamă-copil, precum şi natura legăturilor dintre fraţii joacă un rol deloc neglijabil, încheie passionsante.be.