Reactivarea amintirilor frumoase, o posibilă armă împotriva depresiei

1 2 jpg jpeg

Studiul, condus de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusets şi publicat în prestigioasa revistă Nature, arată modul în care amintirile pozitive şi cele negative interacţionează în tulburările de dispoziţie şi oferă, astfel, indicii preţioase pentru viitoarele intervenţii clinice.

De altfel, scopul studiului este de a stabili dacă o amintire frumoasă poate suprascrie una negativă.

,,Interacţiunea dintre o experienţă pozitivă şi una negativă, la fel ca şi amintirile corespunzătoare, nu este pe deplin înţeleasă, însă noile descoperiri sunt extrem de utile în tratatea viitorilor pacienţi'', a declarat Susumu Tonegawa, profesor în cadrul MIT şi câştigător al Premiului Nobel pentru Medicină.