Persoanele insomniace resimt diferit durerea

1 2 jpg jpeg

Mai mult, specialiştii au observat că persoanele insomniace au un risc mai ridicat să sufere de dureri cronice, spre deosebire de cele care nu au tulburări de somn.

La cercetarea, realizată de oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional de Sănătate din Bergen (Norvegia), au participat mai mult de 10.000 de adulţi.

Aceştia au fost supuşi unui test sigur ce le putea arăta nivelul de sensibilitate la durere: au fost puşi să ţină mâinile în apă rece timp de 106 secunde.

De asemenea, participanţii la studiu au răspuns la mai multe întrebări legate de programul de somn şi eventualele tulburări de acest fel.

Dintre voluntari, o treime au reuşit să ţină mâinile în bolul cu apă rece pe toata durata testului. Astfel, cercetătorii au analizat rezultatele obţinute şi au ajuns la concluzia că cei care aveu probleme legate de somn erau şi cei care nu au reuşit să ţină mâinile în bolul cu apă rece.

,,Există clar o legătură între tulburările de somn şi modul în care unele persoane resimt durerea. Vom efectua mai multe analize pentru a vedea exact cum sunt cele două conectate”, au afirmat cercetătorii de la Institutul Naţional de Sănătate din Bergen.

Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Pain”.