Operează pe creier şi la 82 de ani! Află incredibila poveste a unui neurochirurg român, acad. Leon Dănăilă

1 2 jpg jpeg

Leon Dănăilă s-a născut la data de 1 iulie 1933, în oraşul Darabani (jud. Botoşani), unde a făcut şi primele patru clase primare. A continuat apoi şcoala la Liceul „Grigore Ghica V.V.” din Dorohoi pe care l-a absolvit în anul 1952. În acelaşi an, prin concurs, a intrat la Facultatea de Medicină din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1958.

După absolvirea Facultăţii de Medicină din Iaşi (1958) a lucrat timp de 2 ani ca medic stagiar la Spitalul din Comăneşti (1958-1960) şi apoi un an la Circumscripţia sanitară din Dărmăneşti (1960-1961). În anul 1961, prin concurs, a ocupat postul de medic secundar neurochirurg la clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gh. Marinescu” din Bucureşti unde lucrează şi în prezent.

(...) Datorită specializărilor sale şi a aplicării celor mai moderne tehnici operatorii, a reuşit să facă operaţii neurochirurgicale din cele mai complexe şi să scadă mortalitatea operatorie la procente comparabile cu ale celor mai renumite clinici de neurochirurgie din lume.

Cum a fost posibil acest lucru?

Află întreaga poveste a medicului român care „s-a uitat în creierele” preşedinţilor de ţări şi ar merita un Premiu Nobel, LEON DĂNĂILĂ