Ochii căprui cresc riscul de vitiligo

1 2 jpg jpeg

În cadrul studiului, realizat pe 3.000 de persoane bolnave de vitiligo, cercetătorii au descoperit că legătura are la bază o componentă genetică.

Oamenii de ştiinţă au identificat 13 noi gene care predispun la vitiligo, cea mai surprinzătoare constatare fiind legătura între această boală cutanată şi culoarea ochilor.

Printre persoanele afectate de vitiligo, proporţia de persoane cu ochi căprui este ridicată, în timp ce ochii albaştri sunt slab reprezentaţi.

Potrivit unuia dintre autorii studiului, o legătură diametral opusă (tot din motive genetice) ar putea fi pusă în evidenţă în privinţa melanomului, cu un risc mai mic la persoanele cu ochi căprui.

Vitiligo, boală care se manifestă prin depigmentare (pete albe), are un caracter autoimun, bolnavii prezentând de altfel un risc crescut să sufere şi de o altă boală autoimună, precum poliartridă reumatoidă.