Noi dovezi care arată că singurătatea dăunează sănătăţii
O nouă cercetare, efectuată de psihologul John Cacioppo de la Universitatea din Chicago, a adus noi dovezi care confirmă efectele negative ale singurătăţii asupra organismului.
Astfel, singurătatea este asociată cu creşterea tensiunii arteriale (prin rigidizarea arterelor), cu inflamaţia şi chiar cu problemele de învăţare şi de memorare.
Pentru a ajunge la această concluzie, Cacioppo şi colegul său, Steve Cole, au analizat activitatea sistemului imunitar la persoanele fără o viaţă socială activă. A fost observată o slăbire a activităţii imunitare responsabile de răspunsul antiviral şi de producţia de anticorpi, ceea ce înseamnă o vulnerabilitate mai mare în faţa virusurilor şi bacteriilor.
De asemenea, modificările activităţii sistemului imunitar la persoanele singuratice au fost asociate cu un risc mai mare de cancer, infecţii şi boli cardiace. Izolarea socială afectează, de asemenea, şi calitatea somnului, spun specialiştii.