Menopauza nu creşte riscul apariţiei diabetului

1 2 jpg jpeg

Exerciţiile fizice şi controlul greutăţii reduc riscul apariţiei diabetului, acest aspect fiind valabil şi pentru femeile a căror perioadă de menopauză este declanşată natural, dar şi în cazul celor cărora le-au fost îndepărtate ovarele. ,,În cadrul cercetării noastre, menopauza nu a coincis cu apariţia diabetului. Perioada menopauzei rămâne în continuare unul din paşii către îmbătrânire, însă acest lucru nu înseamnă neapărat şi afectarea stării de sănătate”, a spus Catherine Kim, medic ginecolog la Universitatea din Michigan, SUA. În cadrul studiului, care va fi publicat în august în ,,Menopause”, au fost examinate mai mult de 1.200 de femei, cu vârsta cuprinsă între 40 şi 65 de ani, fiindu-le analizat nivelul glucozei din sânge. În fiecare an, la 100 participante doar 11% au prezentat simptomele specifice diabetului zaharat.