Mazărea reduce tensiunea
Acest lucru a fost demonstrat în urma unui studiu realizat de cercetătorii canadieni de la Universitatea din Manitoba.
Rezultatele acestui studiu au evidenţiat faptul că la şoarecii cărora li s-a administrat o proteină hidrolizată extrasă din mazăre s-a înregistrat o scădere a tensiunii arteriale cu 20% faţă de cei cu o dietă normala, din care lipsea această proteină.
Împiedică şi problemele renale
„În cazul persoanelor cu tensiunea sanguină ridicată, această proteină ar putea întârzia sau chiar împiedica apariţia problemelor renale”, a declarat medicul Rotimi Aluko.
În plus, cei care suferă deja de boli de rinichi, aceeaşi proteină i-ar putea ajuta să-şi menţină tensiunea în limite normale.