Mănânci nuci şi scapi de kilograme
Oamenii de ştiinţă au descoperit că un consum regulat de nuci scade riscul de îngrăşare cu mult peste limita normală, cu între 37% şi 46%, spre deosebire de cei care nu mănâncă fructe oleaginoase.
Studii precedente au arătat că nucile sunt prea grase pentru a fi considerate sănătoase.
Analizele recente însă demontează aceste supoziţii şi chiar îndrăznesc să sugereze că nucile menţin greutatea la cote nromale şi chiar contribuie la scăderea kilogramelor în plus.
Persoanele care consumă tot felul de nuci sunt mai ferite de riscul de a suferi de sindromul metabolic, afecţiune strâns legată de bolile cardiace şi de diabet.
Voluntarii care au participat la studiile cercetătorilor americani au mâncat pe zi aproximativ 16 grame de nuci, respectiv 3-4 mieji de nucă.
La finalul experimentului, consumatorii de tot felul de fructe oleaginoase au trecut proba cântarului, care arăta că deţin o greutate normală, spre deosebire cei care nu au mâncat nuci.
„Acesta este un alt studiu care arată că există o dovadă că dacă mănânci nuci nu te îngraşi şi nici nu ai tendinţa să suferi de sindrom metabolic“, a declarat doctorul american Joan Sabate, de la Universitatea Loma Linda din California, SUA.
Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul online PLOS ONE.