Mănâncă peşte ca să nu faci polipi la colon!

1 2 jpg jpeg

În cadrul studiului realizat de oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Harvard au fost monitorizate 5.300 de persoane.

Acestea au fost supuse unei colonoscopii, analiză prin care se vizualizează colonul şi prin care se pot evidenţia polipii la acest nivel.

Au fost comparate 1.400 de femei fără polipi cu 456 de participante cu aceste formaţiuni la nivelul colonului şi s-a ţinut cont de alţi factori precum vârsta, fumatul şi administrarea de aspirină.

Femeile care consumau în jur de trei porţii de peşte pe săptămână au avut un risc cu 33% mai mic de a le fi depistaţi polipi la colon în comparaţie cu femeile care mâncau mai puţin de o porţie de peşte pe săptămână.

Specialiştii spun că acizii graşi Omega 3 au efect antiinflamator similar aspirinei, putând preveni dezvoltarea polipilor.

Polipii sunt formaţiuni care se dezvoltă la nivelul colonului. Cei mai mulţi sunt benigni, însă unii se pot transforma în cancer colo-rectal.