Lucrezi în ture? Iată la ce eşti predispus!

1 2 jpg jpeg

Mai exact, specialiştii sunt de părere că persoanele care nu dorm noaptea şi care obişnuiesc să mănânce pe timpul nopţii pot avea probleme în cee ce priveşte amintirea unor nume, informaţii, dar şi acţiuni din trecut.

De asemenea, rezultatele celui mai recent studiu în domeniu au mai arătat că ei pot avea probleme şi atunci când vor să înveţe lucruri noi.

Lucrul în ture şi mâncatul pe timpul nopţii pot favoriza apariţia unor modificări la nivelul creierului, mai exact în zona hipocampului, cea care este responsabilă de memorie şi de stocarea informaţiilor.

În cadrul studiului, cercetătorii au realizat mai multe teste în laborator, pe cobai. În primă fază, cobaii au fost împărţiţi în două grupuri.

Primul grup a fost privat de somn pe timpul nopţii, în timp ce celălalt avea un program normal de somn. Ulterior, cobaii au fost puşi să recunoască anumite obiecte pe care le-au mai văzut şi înainte.

Astfel, rezultatele obţinute au arătat că prima grupă de cobai, cei care nu au dormit pe timpul nopţii, aveau dificultăţi mai mari de memorie, spre deosebire de ceilalţi.

„Studiul nostru a oferit primele dovezi care arată că lucrul în ture şi mâncatul pe timpul nopţii pot avea efecte negative asupra memoriei. Important este să ştim că aceste lucruri pot afecta sănătatea cerebrală şi să luăm măsuri acolo unde se poate“, a afirmat Dawn Loh, profesor în cadrul laboratorului de Somnologie a Universităţii din California.