Lipsa somnului afectează inclusiv genele

1 2 jpg jpeg

Mai precis, este vorba despre genele implicate în procesul de „auto-reparare” şi de refacere.

Corpul uman depinde de genele care produc proteine cu rol în înlocuirea sau refacerea ţesutului afectat. Însă, după o săptămână de somn insuficient, activitatea acestor gene este serios afectată, au descoperit oamenii de ştiinţă de la Universitatea Surrey din Marea Britanie.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au monitorizat 26 de voluntari, care au fost împărţiţi în două grupuri. Timp de o săptămână, cei din primul grup au dormit mai puţin de şase ore, iar cei din al doilea grup au avut un somn de zece ore.

La finalul studiului, participanţilor le-au fost luate probe de sânge pentru a li se analiza impactul somnului asupra organismului.

La cei care au dormit puţin, s-a observat că a fost afectată activitatea a 711 de gene, printre acestea numărându-se cele implicate în metabolism, procesul inflamator, imunitate şi stres.

Pe termen lung, privarea de somn duce la apariţia problemelor de inimă şi la obezitate.