Îţi urăşti serviciul? Eşti predispus tulburărilor mintale

1 2 jpg jpeg

Stresul, relaţia proastă cu colegii sau şeful, dar şi condiţiile precare de la serviciu pot afecta persoana la fel de mult ca şi lipsa unui loc de muncă.

În cadrul studiului, specialiştii de la Universitatea Naţională din Australia au comparat sănătatea mintală a mai multor şomeri cu cea a angajaţilor care nu erau mulţumiţi de serviciul lor.

,,Analizele noastre au arătat clar că nu există diferenţe între ratele de tulburări mintale, precum depresia sau anxietatea, între cei care nu au un loc de muncă şi cei care au dar nu sunt mulţumiţi de el. Dacă angajaţii nu simt că sunt răsplătiţi pentru efortul pe care îl depun la serviciu devin mai stresaţi, ceea ce poate duce şi la apariţia altor probleme de sănătate”, a afirmat Peter Butterworth, coordonatorul cercetării şi profesor asociat la Universitatea Naţională din Australia.

Şi studiile anterioare au arătat că persoanele nemulţumite de locul lor de muncă au un risc mai ridicat de a suferi de hipertensiune, chiar şi atunci când nu sunt la serviciu.