Inimile bărbaţilor îmbătrânesc diferit de cele ale femeilor

1 2 jpg jpeg

Studiul nu explică cauzele acestor variaţii, dar ar putea arunca o lumină asupra diferitelor forme de insuficienţă cardiacă la ambele sexe şi ar putea duce la dezvoltarea de tratamente mai bine ţintite, spun cercetătorii. „Rezultatele noastre sunt o demonstraţie vie a ideii că maladiile cardiace ar putea avea cauze diferite la bărbaţi şi femei, ceea ce ar necesita un tratament adecvat", a spus dr. Joao Lima, profesor de radiologie la Facultatea de Medicină a Universităţii Johns Hopkins, autorul principal al lucrării. Studiul a constat în analiza RMN (imagistica prin rezonanţă magnetică) a inimilor îmbătrânite a circa 3.000 de adulţi cu vârste cuprinse între 54 de ani şi 94 de ani care nu sufereau de nici o maladie cardiacă. Acestea au fost monitorizate timp de zece ani şi, la sfârşitul acestei perioade, cercetătorii au făcut un nou RMN pentru a obţine imagini ale inimii în format 3D. La ambele sexe, ventriculul stâng, care este umplut cu sânge oxigenat înainte de a-l împinge spre corp, scade cu vârsta. Prin urmare, exista mai puţin sânge oxigenat în inimă spre a fi returnat înspre corp. Studiul relevă faptul că, la bărbaţi, muşchii din jurul cavităţii cardiace cresc şi se adâncesc odată cu vârsta, în timp ce la femei au tendinţa să se reducă. Îngroşarea muşchiului şi reducerea volumului ventriculului stâng creşte riscul de insuficienţă cardiacă. Dar aceste observaţii sugerează că această boală se poate dezvolta diferit la bărbaţi şi la femei, cred cercetătorii. Pentru a reduce acest risc, cardiologii prescriu medicamente care tind să reducă grosimea muşchiului inimii şi să sporească capacitatea sa. Dar acest studiu, care arată că la femei muşchiul cardiac se reduce, sugerează că defectele de funcţionare a inimii nu au aceleaşi origini la ambele sexe şi nu pot beneficia de acelaşi tratament. Insuficienţa cardiacă afectează peste cinci milioane de americani şi duce la o slăbire progresivă a muşchiului inimii şi a capacităţii sale de a pompa sângele. De asemenea, studiul a arătat că în zece ani, greutatea ventriculului stâng a crescut cu o medie de opt grame la bărbaţi, iar la femei a scăzut cu 1,6 grame. Capacitatea de umplere a ventriculului, camera principală a inimii, a scăzut la ambele sexe, dar mai rapid în cazul femeilor. Aceste diferenţe de dimensiune, volum şi capacitate de pompare a inimii se dezvoltă independent de alţi factori de risc cunoscuţi pentru faptul că afectează mărimea muşchiului inimii şi performanţele sale, cum sunt excesul de greutate, tensiunea arterială, colesterolul, lipsa de exerciţii fizice sau fumatul.