Iei des calmante? Află ce probleme ai putea avea!

1 2 jpg jpeg

Astfel de calmante sunt administrate, de pildă, de persoanele cu artrită severă, pentru calmarea durerii.

Aceste medicamente pot fi periculoase pentru sănătatea inimii, riscurile fiind mai mari în cazul fumătorilor şi celor cu surplus de greutate.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford au analizat 353.000 de pacienţi care au participat la 639 de studii clinice diferite, pentru a afla care este impactul medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.

Mai precis, specialiştii au analizat efectul administrării acestor pastile în cantităţi mari: 150 mg de diclofenac sau 2.400 mg de ibuprofen zilnic.

Anual, la o mie de persoane care au luat zilnic aceste pastile în dozele menţionate au existat cazuri de infarct (11 cazuri), crize cardiace şi un deces provocat de hemoragie digestivă.