Iată ce creşte riscul de cancer de rinichi!

1 2 jpg jpeg

Specialiştii sunt de părere că prepararea cărnii când temperatura focului este foarte mare poate favoriza reacţii care duc la apariţia substanţelor cancerigene.

În cadrul studiului, cercetătorii au comparat dietele şi obiceiurile alimentare în cazul a 1.350 de voluntari, femei şi bărbaţi.

Rezultatele analizelor, publicate în Jurnalul Medical „Cancer“, au arătat că participanţii care au consumat mai des carne preparată pe grătar, indiferent că este vorba de carne de pui sau de burgeri, aveau un risc de două ori mai ridicat să dezvolte carcinomul celular renal, cea mai întâlnită formă de cancer de rinichi în rândul adulţilor.

Mai mult, predispoziţia pentru această afecţiune era şi mai mare dacă existau cazuri de cancer renal în istoricul medical al familiei.

„Cercetarea noastră aduce dovezi suplimentare care arată că un consum frecvent de carne pregătită pe grătar, la temperaturi foarte mari, poare favoriza apariţia cancerului renal. Vom continua analizele pentru a afla cu exactitate care este mecanismul de declanşare în cazul acestui tip de cancer“, a precizat Xifeng Wu, cercetător -şef în cadrul Universităţii din Texas, SUA.