Iată ce aliment reduce riscul de cancer de prostată!

1 2 jpg jpeg

Specialiştii au observat după ce au realizat mai multe analize că una dintre substanţele din conţinutul legumei, mai exact licopenul, este cea care oferă protecţie împotriva acestui tip de cancer.

Beneficiile mai pot fi obţinute şi dacă persoana consumă sos de roşii, suc de roşii, dar şi roşii consumate crude, coapte sau sub formă de piure.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Bristol (Marea Britanie), de la Universitatea Cambridge şi Universitatea Oxford au analizat dieta şi stilul de viaţă a aproape 14.000 de bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani.

Astfel, rezultatele obţinute au arătat că participanţii care obişnuiau să consume săptămânal mai multe roşii (aproape 10 porţii) aveau un risc cu 18% mai redus de a dezvolta cancer de prostată.

Potrivit specialiştilor, o porţie de roşii cântăreşte 150 g de legumă, un pahar de suc de roşii sau de piure.

,,Suplimentele care ajută la prevenirea cancerului de prostată, la care apelează tot mai mulţi bărbaţi în ultimul timp, pot fi înlocuite cu succes de porţiile de legume şi de fructe. Incluse în dietă, roşiile oferă protecţie importantă împotriva acestui tip de cancer datorită licopenului din conţinut”, a precizat Vanessa Er, cercetător şef la Universitatea din Bristol.