Grăsimile trans vor fi interzise

1 2 jpg jpeg

Aceeaşi organizaţie subliniază că uleiurile parţial hidrogenate (PHO), principala sursă de acizi graşi trans, nu sunt "în general recunoscute ca sigure" pentru consum. Interzicerea lor va salva vieţi şi va preveni crize cardiace mortale, susţine FDA.

Autorităţile au solicitat furnizorilor de produse alimentare să afişeze informaţii despre grăsimile trans pe etichete încă din 2006, însă unii experţi în domeniul sănătăţii avertizează că americanii continuă să consume prea multe.

"Acţiunea FDA cu privire la această sursă majoră de grăsimi trans artificiale demonstrează angajamentul Agenţiei faţă de sănătatea cardiacă a tuturor americanilor", a atenţionat comisarul interimar FDA Stephen Ostroff. Această acţiune va reduce din numărul bolilor coronariene şi va preveni mii de crize cardiace mortale anual, a adăugat el.

Consumul de acizi graşi trans a început în anii '70, când margarina a devenit populară - obţinută din uleiuri vegetale şi hidrogen, ceea ce o face solidă sau semisolidă.

Alte alimente populare şi ieftine care pot conţine grăsimi trans sunt cartofii prăjiţi, carnea prăjită şi produsele congelate.

În contextul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cataloghează grăsimile trans drept "toxice", numeroase companii acţionează deja să le elimine din alimente.

De asemenea, Marea Britanie face demersuri de mai mulţi ani pentru a interzice grăsimile trans, în timp ce în Danemarca aproape toate grăsimile trans au fost interzise încă din 2003.