Gerul ne îmbolnăveşte pielea

Prin controlarea fluxului de sânge din piele se asigură menţinerea unei temperaturi constante a corpului. Însă există şi persoane foarte sensibile. Acestea au mai mult de suferit.
„Ca boli clar definite putem vorbi despre degerături sau piciorul de imersie. De asemenea, pernioza este o boală generată tot de frig”, explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS. Nu beţi alcool pe ger Degerătura este una dintre cele mai frecvente probleme dermatologice din timpul iernii.
“Practic, pielea se modifică, iar ţesuturile subcutanate sunt puternic afectate de ger. Cel mai probabil, nicio persoană nu stă, conştient, foarte mult în ger. Adesea, degerăturile apar pe fondul consumului exagerat de alcool. Primele leziuni apar la faţă, pentru că aceasta este zona cea mai expusă. În prima etapă, când pielea doar se înroşeşte, dacă persoana intră la căldură, culoarea se normalizează. Însă, dacă persoana rămâne mai departe în frig, se poate ajunge la cangrenă şi chiar la amputaţii”, spune dr. Luca.