Fisticul, ajutorul care te scapă de stres

1 2 jpg jpeg

Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA, afirmă că doar o mână de fistic ajută la scăderea tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace în situaţiile dificile.

Pe perioada studiului, participanţii au consumat mai multe alimente sănătoase. O parte dintre ei aveau inclus fisticul în alimentaţia zilnică, în timp ce ceilalţi mâncau alte alimente.

După ce le-a verificat la toţi răspunsurile cardiace şi i-au spus mai multor teste aritmetice, cercetătorii au observat că participanţii care au consumat fistic aveau o valoare mai redusă a tensiunii arteriale.

,,Evenimentele zilnice, precum termenele limită sau discursurile în public, duc la apariţia stărilor de stres, dar şi la oscilaţii ale tensiunii arteriale. Deşi până acum nu am avut o dovada concretă în acest sens, rezultatele obţinute de la cercetare au arătat că alimentaţia zilnică influenţează în mare măsură starea de sănătate, dar şi cea psihică”, a precizat Sheila West, autorul studiului care a publicat lucrarea în Jurnalul Medical ,,Hipertensiunea”.