Facilităţi pentru pacienţii are au nevoie de radioterapie

1 2 jpg jpeg

Centrul medical Amethyst din Cluj şi-a dublat capacitatea de tratament prin radioterapie a pacienţilor oncologici prin instalarea unui nou accelerator liniar cu capacitate de IMRT VMAT, cel mai nou şi mai performant echipament pentru tratamentul cancerului prin radioterapie disponibil la ora actuală în lume.

Cele mai frecvente tipuri de cancer tratate în cadrul clinicii au fost cel de prostată, în procent de 21%, urmat de cancerul mamar - 15%, cele digestive şi din sfera ORL în procent de 14%.

„Numărul mare de pacienţi consultaţi în departamentul nostru de radioterapie confirmă necesitatea dezvoltării serviciilor de acest tip în Roânia, motiv pentru care instalarea celui de-al doilea accelerator liniar va oferi un sprijin sistemului public supraaglomerat. Cu ocazia instalării noului accelerator am îmbunătăţit şi acceleratorul existent, chiar dacă a trecut doar un an de la implementarea acestuia. Aceste investiţii garantează perfecţionarea permanentă a tehnicii şi personalului precum şi acurateţea tratamentelor în cadrul centrului, aspecte fără de care radioterapia nu se poate ridica la adevărata valoare“, a spus conf. dr. Gabriel Kacso, directorul medical de la Amethyst Cluj. Tehnologia de tip IMRT VMAT reprezintă cea mai performantă metodă de radioterapie disponibilă în lume la ora actuală. Tipul şi cantitatea de radiaţii primite de pacient sunt calculate cu atenţie pentru a distruge celulele canceroase în timp ce sunt afectate cât mai puţin posibil celulele normale.

Această tehnologie permite tratarea pacienţilor într-un timp foarte scurt (sub 5 minute) şi menţinerea controlului asupra cantităţii de radiaţii oferite: maxim pe tumora în sine, protejând în acelaşi timp ţesuturile sănătoase.

Radioterapia poate fi utilizată pentru a trata multe tipuri de cancer, în aproape orice parte a corpului. Datorită eficienţei sale în tratarea cancerului de diferite tipuri, în Europa, radioterapia modernă este utilizată la aproximativ 60% dintre pacienţii diagnosticaţi cu această boală.