Evoluţia transmiterii HIV prin droguri injectabile, îngrijorătoare în ţara noastră
Conform monitorizărilor, în judeţul Ilfov au fost depistate cele mai multe cazuri de infecţie cu acest tip de virus – 280 de persoane, iar cele mai puţine în judeţul Covasna – un singur caz. Din numărul total de cazuri noi identificate pe parcursul anului trecut, 27% sunt femei, iar 73% bărbaţi.
Deşi calea de transmitere cea mai des întâlnită continuă să fie cea heterosexuală (peste 50% dintre cazuri, în scădere faţă de anul 2007 când procentul se ridica la aproape 78%), consumul de droguri injectabile reprezintă calea de transmitere cu cea mai îngrijiorătoare evoluţie din ultimii ani. Dacă în anul 2010 rata de infecţie cu HIV se situa sub procentul de 3%, în numai doi ani cazurile identificate la utilizatorii de droguri injectabile s-au înmulţit până la 30%. Cu toate că, în prezent, valoarea procentului de transmitere a HIV prin consumul de droguri pe cale intravenoasă a scăzut la 20%, medicii specialişti atrag atenţia asupra riscurilor şi efectelor nocive la care se expun persoanele din această categorie, în special tinerii cu vârste cuprinse între 25 – 34 de ani.
Conform datelor Compartimentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA, marijuana este tipul de drog cel mai des folosit de consumatorii de droguri seropozitivi, în anul 2015. 30% dintre aceste persoane consumă marijuana, substanţă care face parte din categoria drogurilor uşoare şi care dăunează memoriei şi capacităţii de concentrare. Al doilea cel mai consumat tip de drog sunt etnobotanicele – într-un procent de 20%, droguri sintetice cu nenumărate efecte, dintre care apariţia halucinaţiilor, atacurile de panică sau comportamentul agresiv.
La nivel naţional, din cele 698 de cazuri noi de infecţie cu HIV/SIDA identificate în anul 2015 au fost depistate 370 de persoane infectate cu HIV şi 328 de persoane diagnosticate cu SIDA. De asemenea, din numărul total de pacienţi diagnosticaţi cu HIV/SIDA, în cursul anului 2015, s-a înregistrat un număr de 168 decese.