Eşti ceea ce mănânci şi ceea ce a mâncat tatăl tău

1 2 jpg jpeg

După cum s-a demonstrat recent, în urma unor teste făcute pe cobai, adaptarea la mediu se transmite urmaşilor pe cale paternă.

Potrivit unei echipe de cercetători de la Universitatea din Massachusetts, Statele Unite ale Americii, nu este de ajuns să ai gene bune, ci este necesar ca acestea să fie active pentru a sintetiza proteinele corecte la momentul potrivit.

Dacă tatăl a consumat mai puţine proteine, genele menite să le sintetizeze nu sunt activate.

Pornind de la binecunostuta zicală „eşti ceea ce mănânci”, cercetătorii au supus cobai masculi unei diete bine controlate până ce aceştia au ajuns la maturitate sexuală, apoi i-au observat atent pe urmaşii lor.

Ei au colectat ficat de la cobaii în vârstă de trei săptămâni, pentru a compara rapid şi precis ADN-urile celor ai căror taţi au avut o alimentaţie normală şi ale celor care s-au tras din cobai care au consumat puţine proteine.

Aşa au ajuns la concluzia că dieta taţilor şi-a pus amprenta asupra a 445 de gene moştenite de puii lor.

Mai mult, puii ai căror taţi au avut o dietă săracă în proteine au ajuns să acumuleze mai multe calorii, ca urmare a modificărilor genetice moştenite.