Este dovedit: gustările din timpul nopţii pot afecta memoria
Digerarea alimentelor atunci când organismul este făcut să doarmă poate să afecteze sănătatea hipocampusului, anume partea din creier care este responsabilă cu păstrarea amintirilor.
La aceste concluzii au ajuns specialiştii de la Universitatea din Los Angeles (SUA) după ce au realizat mai multe teste în laborator pe cobai.
În cadrul studiului, cercetătorii au împărţit în primă fază cobaii în două grupe. O parte dintre ei au primit de mâncare în timpul nopţii, ei fiind animale nocturne, în timp ce ceilalţi nu au fost lăsaţi să mănânce noaptea şi au avut un program al meselor normal (3 mese principale în zi şi două gustări).
Astfel, după ce au analizat comportamentul cobailor, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că cei din primul grup, care au primit gustări pe timpul nopţii, aveau afectată memoria pe termen lung, situaţie care nu era similară la cei din al doilea grup.
„Prin intermediul acestei cercetări am obţinut primele dovezi că mesele luate la momente nepotrivite din zi, cum sunt cele din timpul nopţii, pot afecta procesul de învăţare, dar şi memoria. Important este ca persoana să acorde atenţie acestui aspect, cu atât mai mult cu cât tot mai mulţi oameni lucrează până la ore târzii şi obişnuiesc să mănânce seara, chiar noaptea“, a afirmat Dawn Loh, autorul cercetării şi profesor în cadrul Universităţii din Los Angeles.