Enzimele pot ajuta la prevenirea obezităţii

1 2 jpg jpeg

Cercetarea a fost realizată până în prezent pe cobai şi a arătat că enzima poate preveni creşterea în greutate, poate îmbunătăţii metabolismul şi rezistenţa la insulină.

,,Această emzimă poate avea un impact considerabil asupra metabolismului lipidic”, a precizat Haiyan Xu, asistent cercetător la Şcoala Medicală a Universităţii Brown, din SUA.

Enzima poartă numele de IKKbeta şi se găseşte în ţesutul adipos al omului. În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au împărţit cobaii în două categorii şi au efectuat modificări transgenetice doar pe o parte dintre aceştia.

Prin inducerea unei inflamaţii, cercetătorii au reuşit să activeze enzima IKKbeta şi deşi cobaii consumau aceeaşi cantitate de mâncare ca şi ceilalţi, nu se îngrăşau.

Chiar şi după 22 de săptămâni, arderile cobailor asupra cărora s-au făcut modificările erau mai rapide şi ei nu câştigau în greutate. În prezent, oamenii de ştiinţă urmează să studieze această ipoteză şi când vine vorba de oameni, astfel încât să găsească o metodă de combatere a obezităţii.