Dieta pentru copii

1 2 jpg jpeg

Recomandări pentru mămici

- Dacă alăptezi şi observi că bebeluşul ia foarte mult în greutate, înseamnă că regimul tău alimentar nu este unul sănătos şi echilibrat; - Unui copil trebuie să îi oferi puterea exemplului. Astfel, dacă vrei să arate predispoziţie pentru alimente sănătoase, consumă-le şi tu odată cu el; - Un copil nu trebuie supus unui regim restrictiv, deoarece el se află într-un permanent proces de creştere şi trebuie să primească toate substanţele nutritive necesare; - Încurajează copilul să mănânce regulat şi să se implice în activitatea de preparare a meselor. De evitat:

- Copilul nu trebuie să consume alimente procesate (mai ales cele de tip junk food) în primii ani de viaţă;

- Scăderea activităţii fizice, deoarece duce la creşterea aportului energetic;

- Să obligi copilul să mănânce tot din farfurie. Copilul se poate plictisi şi chiar avea reacţii secundare. Probabil, trebuie să îi oferi şi diversitate alimentară.

Exemplu de meniu zilnic pentru copii, în funcţie de vârstă pentru o alimentatie si o

sanatoasa

Pentru copii mici

- Mic dejun: ½ ou fiert, o felie pâine integrală, ¾ cană lapte, ½ cană de căpşuni sau alte fructe de pădure;

- Gustare 1: o bucată mică de brânză;

- Prânz: 60 grame de paste, ½ cană broccoli, 2 linguri ulei de măsline, ½ cană lapte;

- Gustare 2: un fruct;

- Cină: ½ file de peşte pe grătar, ½ cană de orez brun, ½ cană de dovleac copt.

- Mic dejun: o minibaghetă din cereale integrale, 5 felii de căpşuni, ¾ cană de lapte;

- Gustare 1: 10 rondele morcovi fierţi, ½ ceaşcă de broccoli;

- Prânz: sendviş cu curcan şi brânză, un măr feliat;

- Gustare 2: 5 biscuiţi săraţi, 2 linguri de humus;

- Cină: 60 grame carne de curcan la grătar, un cartof copt, o chiflă din cereale integrale, 7 boabe de strguri, un pahar de lapte.

- Mic dejun: o ceaşcă de cereale cu o cană de lapte, o ceaşcă de pepene galben tăiat cubuleţe;

- Gustare 1: o porţie mică de fructe oleaginoase;

- Prânz: 2 polonice supă de pui cu crutoane, ½ cană de fructe de pădure, o mână de stafide, o cană cu lapte;

- Gustare 2: 3 ceşti de popcorn cu sare şi caşcaval ras;

- Cină: un hamburger de curcan cu multe legume proaspete, o cană fasole verde, o portocală, o cană cu lapte.

- Mic dejun: miere, lactate, un ou, cereale cu lapte, carne de pui sau peşte (porţii mici din câteva astfel de alimente, în niciun caz toate odată);

- Prânz: prim fel de mâncare – supă de legume, al doilea fel – carne cu ou sau cu garnitură de legume, al treilea fel – salată cu cât mai multe feluri de legume;

- Gustare: tartă cu fructe, o salată de legume cu brânză şi peşte sau fructe;

- Cină: supă uşoară de legume, brânzeturi sau lapte cald.