Dieta care te ajută să-ţi menţii sănătatea

1 2 jpg jpeg

Cercetătorii din ţările nordice au descoperit că acest tip de alimentaţie poate ameliora inflamaţiile din organism care sunt asociate afecţiunile pe care le au persoanele supraponderale şi cele obeze.

Mai exact, dieta ajută la reducerea expresiei unei gene care se găseşte în celulele adipoase şi care are legătură cu inflamţiile care apar în corp.

Pe o perioadă între 18 şi 24 de săptămâni, participanţii (atât femei, cât şi bărbaţi) de vârstă medie, diagnosticaţi cu diverse probleme de sănătate (diabet, hipertensiune, obezitate), au fost împărţiţi în două grupuri.

O parte dintre voluntari au urmat dieta nordică, în timp ce ceilalţi au mâncat cereale cu puţine fibre, creme tartinabile pe bază de unt, dar mai puţin peşte.

Astfel, rezultatele testelor medicale realizate la finalul cercetării au arătat că participanţii care au urmat dieta nordică prezentau semne de îmbunătăţire a stării de sănătate, având în vedere afecţiunile cu care erau diagnosticaţi.

,,Alimentaţia specifică nordicilor este de mare ajutor în special pentru persoanele care au probleme cu kilogramele în plus. Alimentele incluse în această dietă ajută la reducerea inflamaţiei din organism, ceea ce scade şi riscul de apariţie a diabetului zahar, a hipertensiunii”, au afirmat oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Est din Finlanda.