De ce sunt atraşi bărbaţii de femei care seamănă cu mamele lor

1 2 jpg jpeg

Oamenii de ştiinţă finlandezi au comparat trăsăturile feţei a 70 de femei şi bărbaţi căsătoriţi cu cele ale părinţilor fiecăruia dintre ei. În urma comparaţiei, au ajuns la concluzia că soţii femeilor nu semănau deloc cu taţii acestora, în timp ce bărbaţii au ajuns să formeze un cuplu cu femei care semănau semnificativ cu mamele lor. Nu este nimic nenatural în atracţia bărbaţilor faţă de femei care seamănă cu mamele lor, spune Urszula Marcinkowska, psiholog la Universitatea din Turku, potrivit menshealth.com Potrivit acesteia, evoluţia şi selecţia naturală au programat oamenii să caute parteneri care provin de acelaşi grup de specie ca ei. Ţinând copnt de faptul că primul şi cel mai apropiat contact pe care îl au bărbaţii este cu mamele lor, ele devin şabloanele care îi ghidează i în alegerea unei partenere de viaţă. În schimb, taţii, indiferent de cât de implicaţi sunt în viaţa fetelor lor, pur şi simplu nu reuşesc să -şi lase amprenta asupra lor în mod similar, aşa că fiicele nu au tendinţa de a căuta în viitorul partener de viaţă trăsături pe care să le recunoască de la tatăl lor.