De ce nu este televizorul prietenul copiilor?

1 2 jpg jpeg

Peste 11.000 de copii au fost monitorizaţi în cadrul unei cercetări realizate de Consiliul de Cercetări Medicale din SUA.

65% dintre copiii care au participat la studiu îşi petreceau între una şi trei ore pe zi în faţa televizorului, 15% priveau mai mult de trei ore şi mai puţin de 2% nu se uitau deloc la televizor.

Oamenii de ştiinţă spun că privitul la televizor la o vârstă cât mai fragedă poate duce la apariţia problemelor de atenţie la vârsta de şapte ani. De asemenea, există o probabilitate mai mare ca micii telespectatori să se ia la bătaie mai des cu colegii şi să spună minciuni, după cum au declarat mamele acestora.

Cu toate că nu există o legătură directă între privitul la televizor şi comportament, specialiştii spun că cele două se influenţează.

Privitul la televizor le „fură” copiilor din timpul pe care şi l-ar fi petrecut cu alte activităţi precum făcutul temelor, spun specialiştii.

Ghidurile pediatrice din SUA recomandă ca timpul petrecut de un copil în faţa televizorului să fie de mai puţin de două ore pe zi, programele incluzând emisiuni educaţionale şi fără violenţă.