De ce este esenţial să ai un somn odihnitor
Pentru a vedea care este legătura dintre lipsa de somn şi creşterea nivelului de durere, specialiştii au realizat un studiu la care au participat mai mulţi pacienţi care sufereau de osteoartrită (afecţiune a cartilajului care protejează şi înveleşte articulaţiile) la nivelul genunchiului.
Participanţii la studiu, care făceau parte dintr-o altă cercetare legată de durere au fost împărţiti în primă fază în două grupe.Cei din prima grupă şi-au urmat obiceiurile zilce, în timp ce cei din al doiea grup au fost privaţi timp de două zile de somn.
Astfel, specialiştii au observat că participanţii din cel de-al doilea grup acuzau dureri mai puternice de genunchi decât cei care s-au odihnit corespunzător.
,,Suntem de părere că lipsa somnului poate duce la declanşarea mai multor tulburări minore la nivel psihologic, ceea ce poate face ca senzaţia de durere să fie mai intensă. Mai multe studii au mai arătat că somnul poate influenţa sănătatea”, a afirmat Laurence Bradley, profesor în cadrul Diviziei de Imunologie şi Reumatologie a Universităţii din Birmingham.