Cumperi salate la pungă? Iată ce rişti!
Explicaţia este una simplă: frunzele de salată pot conţine cantităţi mari de clor, de aceea pot afecta sănătatea.
Înainte ca salatele să fie împachetate în pungi, în unele cazuri ele pot fi ţinut chiar şi şase-opt ore în recipiente mari cu apă în care se adaugă şi clor, numai că nivelul acestei substanţe nu este tot timpul atent controlat.
Având în vedere aceste procedee, mulţi specialişti în nutriţie sunt de părere că este mult mai bine ne pregătim noi salatele acasă, din frunze proaspete pe care să le rupem cu mâna, decât să apelăm la variantele deja pregătite de pe rafturile magazinelor.
„Persoanele care aleg să consume frecvent astfel de salate trebuie să acorde o mai mare atenţie şi riscurilor pe care le au asupra sănătăţii. Unii producători de acest gen adaugă în apa în care sunt ţinutele frunzele de salată şi acizi din fructe, sub formă de pudră sau lichid. Se apelează la astfel de substanţe tocmai pentru ca bacteriile să nu se dezvolte pe salate, cât timp ele sunt păstrate în pungi pe raftul magazinului”, a afirmat Joanna Blythman, editor pe nutriţie.