Cum tratăm hernia de disc lombar? (P)

1 2 jpg jpeg

Specialiştii Centrului Medical Anadolu spun că durerile pe care le pot resimţi bolnavii depind de modul în care discul intervertebral este afectat.

Care sunt simptomele herniei de disc lombar?

În funcţie de modul în care este afectat discul, durerile de spate pot fi resimţite la unul sau la ambele picioare. În plus, în cazurile avansate ale afecţiunii, pacienţii pot resimţi senzaţie de amorţeală a picioarelor. Prof. Dr. Ahmet Hilmi Kaya, Conferenţiar în Neurochirurgie la Centrul Medical Anadolu spune că o presiune puternică la nivel lombar, după o perioadă lungă fără efort fizic, poate duce la afectarea discului intervertebral. Concret, acesta îşi modifică poziţia obişnuită şi îi scade capacitatea de a absorbi şocurile la care este supusă coloana vertebrală.

Cum se tratează hernia de disc lombar?

În cazurile în care afecţiunea nu este avansată, tratamentul constă într-o rutină de exerciţii fizice care ameliorează durerea. Tratamentul chirurgical se aplică în general persoanelor ale căror nerv a fost afectat în mod negativ, cazuri în care durerile sunt foarte puternice. Din cadrul tratamentelor chirurgicale face parte şi nucleoplastia, care este o procedură minim invazivă ce scade presiunea de la nivelul discului intervertebral.

Procedura durează între 20 – 30 de minute, iar pacientul nu suferă nicio incizie. Pentru a putea beneficia de acest tratament, pacientul trebuie să aibă maximum 45 de ani şi să nu sufere de o altă problemă neurologică.