Cum te recuperezi după un atac cerebral
Accidentele vasculare cerebrale sunt tot mai frecvente în rândul persoanelor tinere, iar diabetul, obezitatea şi colesterolul crescut sunt motivele pentru care vârsta la care apare un accident vascular cerebral este tot mai mică, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cincinnati, SUA.
Cauzele hemiparezei
Cel mai frecvent, hemiplegia sau hemipareza se produce în urma unui accident vascular cerebral (ischemic sau hemoragic), a unui traumatism craniocerebral, a unei tumori cerebrale sau a unei infecţii a sistemului nervos central, iar în funcţie de creşterea sau scăderea tonusului muscular, poate să fie spastică sau flască.
,,Pe lângă deficitul motor apar şi alte perturbări ale funcţiilor normale cum sunt: alterarea echilibrului, tulburări de coordonare, pierderea controlului sfincterian, dureri musculo-articulare, dificultate la înghiţire, tulburări de sensibilitate, tulburări de percepţie şi comunicare, tulburări de vedere, pareză facială, tulburări de personalitate şi emoţionale, tulburări cognitive, ajungând în cazurile grave până la demenţă", susţine dr. Cristina China, medic primar medicină fizică şi recuperare medicală la Clinica Bio Ortoclinic.