Cum pot afecta chimicalele evoluţia unei sarcini
Aceştia spun că femeile însărcinate ar trebui să evite alimentele care sunt ambalate în recipiente de plastic, dar şi celelalte produse de îngrijire care le conţin bisfenol A.
În cadrul cercetării, specialiştii de la Universitatea Stanford din California au analizat nivelul de substanţe chimice din mai multe produse din locuinţă, dar şi efectele lor asupra unei sarcini.
Astfel, ei au măsurat nivelul de chimicale din recipientele din plastic, cum sunt şi bidoanele de apă, din carcasele de CD-uri, din ochelarii de soare, dar şi din produsele de îngrijire corporală.
Rezultatele obţinute au arătat că multe dintre gravidele care au participat la studiu aveau un nivel ridicat de chimicale în sânge, ceea ce măreşte riscul de avort spontan cu 80%.
,,Urmează să efectuăm analize pe un număr mai mare de persoane. Cu toate acestea, cel mai indicat este ca femeile însărcinate să evite produsele care conţin bisfenol A”, a precizat Ruth Lathie, autoarea studiului şi profesor la Universitatea Stanford.
Rezultatele au fost susţinute şi de specialiştii Institutului Naţional pentru Sănătatea Copilului şi Dezvoltarea Umană. Aceştia au realizat un studiu în perioada 2005-2009 la care au participat 501 cupluri care încercau să aibă un copil.
În urma testelor, specialiştii au observat că nivelul mare de bisfonol A din urină este unul dintre factorii care duc la întârzierea apariţiei unei sarcini.
,,Cercetările de până acum au arătat cât de important este ca autorităţile să ia o decizie pentru a elimina aceste substanţe periculoase pentru om, cu atât mai mult în perioada sarcinii”, a afirmat Elizabeth Salter-Green, membru al CHEM Trust.