Cum este afectată sănătatea celor care lucrează noaptea

1 2 jpg jpeg

Mai exact, specialiştii susţin că acest tip de program de lucru poate afecta memoria, dar şi procesul de gândire.

Mai mult de 10 ani de ure de noapte pot fi asociate cu pierderea abilităţilor creierului, echivalentul îmbătrânirii cerebrale cu şase ani. Vestea bună este totuşi că schimbarea programului de lucru poate avea efect advers asupra creierului.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au analizat starea de sănătate a 3.000 de lucrători din sudul Franţei, cu vârsta cuprinsă între 32 şi 62 de ani, care au avut testate abilităţile creierului de trei ori pe o perioadă de 10 ani.

Dintre participanţi, cei care au lucrat mult timp în ture de noapte au obţinut rezultate mai mici la testele de memorie, spre deosebire de cei care lucrau în timpul zilei.

Echipa de specialişti din Marea Britanie a atenţionat că impactul turelor de noapte asupra creierului este tot mai mare pe măsură ce persoana lucrează în acest ritm mai mult timp.

,,Ar trebui descoperite măsuri care să atenueze impactul turelor de noapte asupra sănătăţii creierului şi nu numai”, au precizat cercetătorii de la Universitatea din Swansea din Marea Britanie.

Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul ,,Occupational and Environmental Medicine”.