Consumul de alcool şi fumatul, la cote alarmante în Europa

1 2 jpg jpeg

Raportul organizaţiei privind sănătatea în Europa, realizat o dată la trei ani, acoperă 39 de ţări — atât membre ale Uniunii Europene, cât şi foste republici sovietice. Potrivit documentului, deşi numărul morţilor premature legate de bolile netransmisibile — cum ar fi cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul şi bolile respiratorii cronice — este în declin rapid, „nivelurile consumului de alcool, fumatului, excesului de greutate şi obezităţii sunt încă alarmant de mari", spune raportul, citat de Agerpres. „Regiunea europeană înregistrează nivelurile cele mai ridicate în ceea ce priveşte consumul de alcool şi fumatul, iar în ceea ce priveşte excesul de greutate şi obezitatea, ea se situează în spatele regiunii Americilor", adaugă raportul. Astfel, 59% din populaţie este supraponderală sau obeză, iar 30% fumează. Potrivit cifrelor din 2010, consumul de alcool este de 11 litri de alcool pur pe an de persoană, în medie, în regiune. "Suntem pe drumul cel bun, ceea ce este o veste importantă, însă (...) trebuie să depunem mai multe eforturi în ceea ce priveşte factorii de risc, dacă dorim să ne realizăm obiectivele, şi anume o reducere a mortalităţii premature de 1,5% pe an până în 2020", a declarat Claudia Stein, director de cercetare la biroul european al OMS. „Numărul persoanelor care fumează este în scădere peste tot — cu unele excepţii — însă cel al persoanelor obeze a crescut", a subliniat aceasta într-un interviu acordat AFP. OMS subliniază, de asemenea, că diferenţele dintre ţări în ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere şi mortalitatea infantilă au scăzut între ţările din regiune, deşi ele rămân „innaceptabil de ridicate". Astfel, potrivit datelor din anul 2010 citate în raport, în ceea ce priveşte speranţa de viaţă, există o diferenţă de 11 ani între topul şi baza clasamentului.