Consumi ulei de măsline? Iată ce beneficii ai!

1 2 jpg jpeg

Ultimele studii în domeniu arată că dacă incluzi zilnic uleiul în alimentaţie poţi reduce riscul de atac de cord în doar şase săptămâni.

La cercetarea, realizată de specialiştii de la Universitatea Glasgow din Marea Britanie, au participat 69 de bărbaţi şi femei care nu obişnuiau să consume ulei de măsline.

După ce au fost împărţiţi în două grupuri, o parte dintre participanţi au inclus zilnic în alimentaţie câte 20 ml de ulei de măsline cu un conţinut mare de polifenoli (antioxidanţi), în timp ce ceilalţi au consumat un sortiment care conţinea mai puţini polifenoli.

La finalul celor şase săptămâni de cercetare, participanţii au fost supuşi unei noi metode de testare pentru a vedea care este riscul de apariţie a bolilor coronariene, respective a atacului de cord.

Astfel, rezultatele au arătat că ambele grupuri aveau un risc mai redus de a suferi un atac de cord, însă cei din primul au obţinut valori mai bune.

,,Beneficiile uleiul de măsline pentru sănătate sunt foarte importante indiferent dacă este vorba de un sortiment cu o cantitate mai mare sau mai mică de polifenoli. Bine este să includem în dietă uleiul de măsline”, a afirmat Emilie Combet, medic în cadrul Şcolii de Medicină a Universităţii Glasgow.