Consumi des carne procesată? Iată ce rişti!

1 2 jpg jpeg

Ultimele rapoarte ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că persoanele care mănâncă des carne procesată au un risc mai mare de a suferi de cancer.

Carnea roşie proaspătă completează acum lista alimentelor cancerigene, din care fac parte şi produsele la conservă care rezistă mult timp pe rafturi.

Rezultatele studiilor recente au arătat că un consum des de carne procesată, dar şi de carne roşie favorizează apariţia cancerului de colon, una dintre afecţiunile tot mai des întâlnite în ultimul timp.

Cercetătorii susţin că mare parte dintre produsele procesate din comerţ sunt afumate, sunt preparate folosind multă sare, dar şi prin adăugarea de substanţe care să îi dea culoare şi să o facă să reziste mai multe pe rafturile magazinelor, compuşi care sunt periculoşi pentru sănătate.

În această categorie de produse intră salamul, pastrama, şunca, baconul, hot dog-ul, cârnaţii, dar şi burgerii.

„În general carnea roşie conţine multe grăsimi, ceea ce poate afecta sănătatea intestinală. Important este să reducem cât mai mult consumul de alimente procesate din comerţ, dar şi de carne roşie, mai ales că este asociat cu riscul de cancer de colon. Aceasta este una dintre modaliţile prin care putem avea grijă de sănătatea intestinală“, a afirmat Betsy Booren, cercetător în cadrul North American Meat Institute.