Consumi alcool în timpul mesei? Alimentează-te corespunzător

2 jpg jpeg

Băuturile alcoolice sunt asociate în cele mai multe dintre cazuri cu o dietă săracă. ,,Consumul de băuturi alcoolice poate reduce menţinerea unui stil alimentar sănătos. Alcoolul poate contribui în mod indirect la apariţia unor afecţiuni precum diabetul zaharat, bolile cardiovasculare şi cele ale ficatului sau chiar cancerul”, a precizat Jose Lorenzo Valencia-Martin, doctor în cadrul Universităţii Autonoma, din Madrid, Spania.

Cercetarea a fost efectuată pe 12.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani. Aceştia au fost intervievaţi în legătură cu obiceiurile lor legate de băururile alcoolice şi cele alimentare.

Deşi în general consumarea de băuturi în timpul mesei este asociată cu o stare bună de sănătate, cercetătorii au descoperit că acest lucru nu este valabil şi în cazul celor care nu se alimentează corespunzător.

Studiul va fi publicat online în Jurnalul Medical ,,Alcoholism: Clinical& Experimental Research”.