Condimentul care ajută pacienţii cu Parkinson
Oamenii de ştiinţă Centrul Medical al Universităţii ,,Rush” din Chicago (SUA) au descoperit că scorţişoara conţine o substanţă care protejează creierul de această afecţiune.
Mai exact, ficatul transformă benzonatul de sodiu, compus din condiment, într-un tratament care vindecă tulbuările neuronale.
În cadrul cercetării, realizate pe cobai, specialiştii au observat că produsul conţinut de scorţişoară ajunge la nivelul creierului, se opreşte şi reduce pierderea proteinelor care are grijă de activitatea cerebrală. În plus, benzonatul de sodiu ajută la îmbunătăţirea funcţiilor motorii la pacienţii cu Parkinson şi protejează neuronii.
,,Scorţişoara este unul dintre condimentele care se utilizează la scară largă încă din cele mai vechi timpuri. Introducerea condimentului în dietă nu face decât să ajută la oprirea progresei bolii Parkinson. În viitorul apropiat urmează să realizăm cercetări mai ample chiar pe pacienţii care suferă de această problemă”, a afirmat Kalipada Pahan, autorul studiului şi medic la Universitatea ,,Rush”.
Specialiştii susţin că doar atunci când vor ajunge să cunoască exact cum acţionează condimentul vor putea merge până în stadiul dezvoltării unui nou tratament care să ajute pacienţii cu Parkinson.
Concluziile cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Neuroimmune Pharmacology”.