Combinaţia de legume, cea mai bună sursă de antioxidanţi
Specialiştii spanioli sunt de părere că sosul care are ca ingredient principal roşiile (dar şi cu ceapă, usturoi, ulei de măsline) conţine aproximativ 40 de antioxidanţi, cunoscuţi sub numele de polifenoli, cei care oferă o mai bună protecţie a inimii privind stresul oxidativ (provoacă apariţia mai multor boli).
În general, legumele sunt cele care aduc aportul necesar de antioxidanţi. Cu toate acestea, combinate sub formă de sos de roşii beneficiile sunt mult mai mari.
Pe parcursul cercetării, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Barcelona au analizat diferenţele dintre sosul de roşii din comerţ şi cel făcut din casă, ambele conţinând aceleaşi ingrediente.
Rezultatele obţinute au arătat că sosul făcut în casă conţine o cantitate mai mare de antioxidanţi.
,,Combinate sub formă de sos, legumele aduc mai multe beneficii inimii. În plus, ulei de măsline folosit la prepararea sosul de roşii măreşte cantitatea de antioxidanţi, ceea ce oferă o mai bună protecţie împotriva afecţiunilor cardiovasculare”, a afirmat Rosa Lamuela, profesor la Universitatea din Barcelona.
Rezultatele cercetării au fost publicate în revista ,,Chimia Alimentară”.