Clinică nouă cu zeci de specializări în Ploieşti

1 2 jpg jpeg

Celor 16 unităţi medicale Medicover din ţară li s-a adăugat una nouă, inaugurată la 4 februarie, în Ploieşti. Peste 25 de specializări sunt puse la dispoziţia potenţialilor pacienţi, mai precis:alergologie, cardiologie, chirurgie generală, chirurgie pediatrică, chirurgie vasculară, dermatologie, ecografie, endocrinologie, epidemiologie, gastroenterologie, geriatrie, medicină generală, medicina muncii, neurologie, obstetrică – ginecologie, oncologie, ORL, ORL pediatrie, ortopedie, ortopedie pediatrică, pediatrie, psihiatrie, psihologie, recuperare medicală şi kinetoterapie, reumatologie, stomatologie.

2 jpg jpeg

De asemenea, clinica dispune de un centru acreditat de vaccinări internaţionale. În acest moment echipa de specialişti este formată din 27 de cadre medicale specializate şi se doreşte creşterea numărului de experţi, dar şi achiziţionarea de noi echipamente de ultimă generaţie.

„Suntem încântaţi să inaugurăm această nouă clinică la Ploieşti, o clinică multidisciplinară cu care reţeaua noastră internaţională se poate mândri“, a declarat Adrian Peake, directorul general al Medicover România, cu prilejul evenimentului de inaugurare a clinicii. „Acest nou pas de extindere ne aduce mai aproape de atingerea obiectivului nostru pe termen lung, de a furniza servicii medicale de cea mai înaltă calitate în cât mai multe zone ale ţării“, a mai spus acesta.

La noi în ţară, reţeaua de centre medicale private dispune de o reţea de 16 clinici proprii în Bucureşti şi în ţară (Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Braşov) şi de un spital generalist.

2 jpg jpeg

Acesta include departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum şi o gamă variată de specialităţi medicale şi chirurgicale, dar şi maternitate, medicină materno-fetală, neonatologie şi pediatrie.