Ceaiul negru ar putea reduce riscul de diabet

1 2 jpg jpeg

Oamenii de ştiinţă au analizat statistici colectate din 50 de ţări şi au descoperit că un consum regulat de ceai negru ar putea avea legătură cu scăderea riscului de diabet.

Sunt necesare, totuşi, mai multe investigaţii în această privinţă pentru a se putea confirma proprietăţile curative ale ceaiului negru.

Dintre ţările incluse în analiza privind consumul de ceai negru se numără Irlanda, Marea Britanie, Turcia, Coreea de Sud şi Brazilia.

Specialistul Ariel Beresniak, de la „Data Mining International“, Elveţia, spune că studiul reprezintă un reper demn de luat în calcul pentru viitoarele cercetări în această direcţie.

Se presupune că efectele date de ceaiul negru sunt legate de procesul de fermentare, care este mult mai intens decât la celelalte tipuri de ceai.

În timpul fermentării, compuşii flavoinoidici simpli din ceai, numiţi catechine sunt tranformaţi în compuşi complecşi numiţi flavine.

Rezultate studiului au fost publicate în jurnalul „BMJ Open“.