Ce triplează riscul de diabet în cazul femeilor

2 jpg jpeg

Dacă la femei riscul este de trei ori mai mare dacă talia depăseşte 90 de centrimetri, la bărbaţii predispoziţia este de cinci ori mai ridicată dacă circumferinţa depăseşte 102 centimetri.

La această concluzie au ajuns specialiştii britanici după ce au analizat rezultatele de la mai multe cercetări la care au participat atât femei, cât şi bărbaţi.

Rezultatele obţinute au arătat că 9 din 10 persoane care sufereau de diabet de tipul II erau supraponderale sau obeze.

Cercetătorii susţin că grăsimea din jurul abdomenului este mult mai periculoasă decât cea din zona şoldurilor sau a braţelor deoarece creşte riscul de inflamţii în organism, iar cantitatea de toxine este şi mai ridicată, ceea ce favorizează dezvoltarea diabetului de tipul II, dar şi a altor afecţiuni cardiovasculare.

,,Excesul de greutate a devenit un fel de epidemie în rândul persoanelor, indiferent de vârstă. Este foarte important ca autorităţile să ia măsuri pentru a preveni diabetul de tipul II, dar şi să existe nişte politici care să restricţioneze alimentele care nu sunt sănătoase din comerţ”, a afirmat Barbara Young, director executiv la ,,Diabetes” din Marea Britanie.