Ce efecte poate avea mobilul asupra somnului

1 2 jpg jpeg

Rezultatele unei cercetări recente au arătat că scrierea prea multor mesaje pe mobil poate cauza tulburări de somn. Specialiştii sunt de părere că acest lucru are loc tocmai pentru că persoanele simt presiunea de a răspunde imediat la mesaje, chiar şi pe parcursul serii sau a nopţii, mai ales atunci când dorm cu telefonul lângă pernă.

În cadrul studiului, cercetătoarea Karla Murdock de la Universitatea Lee din Washington a analizat asocierea dintre folosirea telefonului mobil şi probleme de somn în cazul mai multor studenţi.

În primă fază, studenţii au răspuns la mai multe întrebări despre starea lor emoţională, dar şi despre tulburările de somn. În plus, calitatea somnului participanţilor a fost măsurată, iar aceştia au mai spus şi cât timp folosesc mobilul, în special pentru a trimite mesaje.

Astfel, specialiştii au observant că studenţii care foloseau mai mult timp telefonul mobil, dar şi cei care îl utilizau pe timpul nopţii pentru a trimite mesaje dormeau mai puţin şi aveau probleme cu somnul.

,,Persoanele care obişnuiesc să folosească mobilul chiar şi pe timpul nopţii au un risc mult mai ridicat de a suferi de tulburări de somn. Iar acest lucru se datorează şi faptului că trimiterea de mesaje poate dura mai mult timp, ceea ce perturbă somnul persoanei”, a precizat cercetătoarea Karla Murdock.