Ce aliment poate creşte riscul de diabet gestaţional
Mai exact, specialiştii susţin că un consum ridicat de astfel de legume înainte de perioada de concepere creşte riscul de apariţie a diabetului gestaţional destul de mult.
Important de ştiut este că atunci când cartofii sunt înlocuiţi cu alte legume, cum este cazul mazărei, a fasolei verzi sau a lintei, predispoziţia pentru diabet se reduce semnificativ.
În cadrul cercetării, specialiştii de la Şcoala Medicală a Universităţii Harvard au analizat mai mult de 21.000 de sarcini, dintre care 854 erau afectate de diabetul gestaţional, afecţiune care dispare după ce femeia naşte, dar care poate duce şi la declanşarea diabetului de tipul 2.
După ce le-au analizat obiceiurile alimentare, cercetătorii au ajuns la concluzia că participantele care obişnuiau să consume des cartofi înainte de perioada de cocepere, indiferent de forma în care ei erau preparaţi, au avut un risc ridicat să fie diagnosticate cu diabet gestaţional sau chiar au fost depistate ca având această probleme de sănătate pe perioada celor nouă luni de sarcină.
„Se ştie despre cartofi că sunt bogaţi în vitamina C, în potasiu şi în fibre, dar şi că pot afecta nivelul glucozei din oraganism dacă sunt consumaţi în cantitate mare. Bine de ştiut că un astfel de obicei poate afecta sănătatea viitoarei mame, mai ales dacă este pus în aplicare înainte de perioada de concepere“, au afirmat oamenii de la Şcoala Medicală a Universităţii Harvard.