Cât de grav este alcoolul în sarcină

1 2 jpg jpeg

În timpul sarcinii, femeia ia decizii atât în ceea ce o priveşte pe ea, cât şi pentru a oferi un mediu de dezvoltare propice copilului, pentru ca el să se nască sănătos. Obiceiurile de zi cu zi se schimbă şi intervin noi griji şi preocupări, întrucât modul în care se simte mama influenţează în mod direct starea micuţului. De aceea, deşi nu a fost încă determinat nivelul sigur de alcool pe care o femeie însărcinată îl poate consuma fără a pune în pericol sănătatea fătului, medicii specialişti recomandă eliminarea totală a acestui obicei din rutina zilnică.

Conform studiilor derulate de Alianţa Europeană pentru Tulburări din Spectrul Alcoolismului Fetal, alcoolul creşte riscul pierderilor de sarcină, cauzând în unele cazuri probleme la naştere sau chiar leziuni la nivel cerebral pentru făt. Repercursiunile observate sunt asociate cu Spectrul Tulburărilor Alcoolice Fetale (STAF), ce include o serie de afecţiuni grave, ca Sindromul Alcoolic Fetal, malformaţii congenitale, retardare mintală, coordonare motorie îngreunată sau chiar autism.

Informează-te asupra riscurilor

Riscurile asociate Spectrului Tulburărilor Alcoolice Fetale pot fi evitate prin informarea viitoarelor mămici asupra pericolelor consumului de alcool în perioada sarcinii şi prin comportamentul lor responsabil din acest punct de vedere.

”Ceea ce unele femei nu ştiu este că, în momentul în care o femeie însărcinată bea alcool, indiferent de concentraţia alcoolică a băuturii, acesta ajunge în sânge, fiind transportat prin sistemul circulator în placentă şi apoi în sângele fetal. Expunerea bebeluşilor la alcool în perioada prenatală poate genera apariţia Sindromului Alcoolic Fetal, caracterizat prin malformaţii faciale, afecţiuni la nivel cerebral sau retard de creştere. Mămicile trebuie să fie foarte atente, pentru că până şi un consum moderat de alcool poate dăuna în mod permanent sănătăţii fetusului, de aceea este recomandat să nu se consume alcool în timpul sarcinii şi alăptării.” explică Dr. Alina Ursuleanu, medic specialist în Obsterică şi Ginecologie, în cadrul programului www.DespreAlcool.ro – ”Află-ţi echilibrul”, desfăşurat de URSUS Breweries .

În perioada septembrie-octombrie 2013, în cadrul acestui program, are loc o campanie de informare a viitoarelor mămici, desfăşurată pe mai multe canale. Ele pot citi despre riscurile asociate consumului de alcool în timpul sarcinii pe platforma de responsabilizare, în secţunea dedicată sarcinii: www.desprealcool.ro/alcoolul-si-corpul-tau/sarcina/. De asemenea, berea Redd`s beneficiază de o nouă etichetă, care atrage atenţia asupra faptului că femeile însărcinate nu ar trebui să consume alcool. În cadrul campaniei, viitoarele mămici au avut ocazia să participe la un concurs cu premii pentru cei mici, derulat în comunitatea online Sarcina Pe Săptămâni, şi să citească o serie de recomandări oferite de Dr. Alina Ursuleanu, medic-primar în Obstetrică şi Ginecologie, în publicaţia Copilul.ro. Campania de informare, care a atins până în prezent 30.000 de persoane, continuă prin diverse acţiuni ce vizează comunicarea pericolelelor asociate cu consumul de alcool de către femeile însărcinate.

Mai multe informaţii pot fi regăsite pe platforma www.DespreAlcool.ro.