Care sunt efectele unei vieţi sexuale prea active
Cercetătorii susţin că prea multe nopţi pline de pasiune duc la apariţia stării de oboseală şi chiar de distanţare în cuplu.
La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă americani după ce au analizat comportamentul a 80 de cupluri căsătorite. Dintre participanţii la studiu, jumătate au fost rugaţi să facă sex de două ori mai mult sex decât de obicei în cele trei luni de cercetare, în timp ce ceilalţi şi-au păstrat rutina normală în ceea ce priveşte viaţa sexuală.
La începutul şi la finalul studiului, voluntarii, cu vârste cuprinse între 35 şi 65 de ani, au fost întrebaţi în legătură cu starea de spirit, dar şi de viaţa lor sexuală.
Participanţii din primul grup au spus că nu au reuşit să-şi „dubleze“ partidele de sex, dar au făcut mai mult sex decât de obicei. De asemenea, voluntarii din primul grup au spus că starea de fericire, dar şi dorinţa sexuală nu sunt la fel de mari ca înainte de începerea cercetării.
„Acesta este primul studiu care arată că o viaţă sexuală mai activă nu face ca relaţia dintre parteneri să fie mai bună. Rezultatele obţinute au arătat că dacă numărul partidelor de amor creşte, starea de fericire din cuplu scade“, a precizat George Loewenstein, profesor la Universitatea „Carnegie Mellon“ din Pennsylvania, SUA.