Cancerul colorectal, vindecabil dacă se depistează la timp

1 2 jpg jpeg

La 50 de ani, prima colonoscopie

“Cancerul colorectal poate fi vindecat dacă este depistat într-un stadiu incipient şi este tratat corespunzător. Pentru ca boala să fie identificată în primele faze de dezvoltare, ceea ce ce creşte şansele de vindecare, recomandăm tuturor persoanelor care au vârsta de peste 50 ani să efectueze o primă colonoscopie. În cazul persoanele cu risc crescut, aceasta poate fi efectuată chiar şi la vârste mai tinere. Prin testare regulată, polipii precanceroşi pot fi evidenţiati şi eliminaţi, ceea ce duce la scăderea semnificativă a riscului apariţiei bolii”, explică dr. Adina Croitoru, medic primar oncolog, Institutul Clinic Fundeni. Factorul genetic nu trebuie neglijat

Persoanele cu vârsta peste 50 de ani şi cele cele care au antecedente familiale de polipi la nivelul colonului au un risc mai crescut de a dezvolta cancer colorectal. Rudele de gradul I (părinţi, fraţi, surori sau copii) ale unei pacient cu cancer colorectal sunt susceptibile să dezvolte această boală, mai ales în cazul în care afecţiunea a fost diagnosticată la o vârstă tânără. În cazul în care mai multe rude apropiate au un istoric comun de cancer colorectal, riscul este chiar mai mare.

Citeşte mai multe pe această temă AICI