Campanie de informare privind cancerul pulmonar

1 2 jpg jpeg

Concepută ca o campanie de prevenţie, informare şi educare cu privire la cancerul pulmonar, anul acesta ea are ca mesaj „O radiografie îi poate salva pe cei dragi!”.

,,Si anul acesta, ca şi anul trecut, continuăm campania de luptă împotriva cancerului pulmonar şi suntem alături de oameni în acest demers, prin diverse căi de comunicare, astfel încât să-i responsabilizăm şi să-i facem să conştientizeze gravitatea acestei afectţuni. Radiografia pulmonară este o investigaţie cu raze X şi din acest motiv, pentru efectuarea ei, recomandăm ca cei interesaţi să meargă mai întâi la medicul de familie”, a precizat medicul Iustina Fusu, vicepreşedintele Ligii Române de Cancer.

Campania de anul acesta, care va avea loc între 15 noiembrie şi 15 decembrie, are ca scop informarea prin diferite canale de comunicare despre factorii de risc care pot favoriza apariţia cancerului pulmonar.

În fiecare an, la nivel mondial peste 1.200.000 de oameni mor din cauza cancerului pulmonar. Adică o persoană la 30 de secunde, ceea ce face ca aceast tip de cancer să înregistreze cea mai mare rată de mortalitate dintre toate formele de cancer.

În România, datele Globocan 2008 arată o incidenţă de 8.387 de cazuri noi pe an la bărbaţi şi de 1.997 de cazuri noi la femei. Din numărul total de persoane diagnosticate cu cancer pulmonar, 7.581 de bărbaţi mor anual în România şi 1.846 de femei.